Casa BBZ by ARstudio

Arhitectii de la ARstudio au primit tema de a proiecta o locuinta unica, iar locatia pentru aceasta, a reprezentat o mica asezare caracteristica de tip Moshav, din centrul Israelului. Dorinta beneficiarilor, a fost sa primeasca o locuinta cu o imagine ce face referire la traditie si istorie, dar care sa functioneze ca o locuinta moderna, contemporana.

Respectand schema functionala consacrata, proiectantii de la ARstudio, au divizat zonele principale ale casei in matrimonial, copii – oaspeti si zona de zi principala. Astfel a rezultat o planimetrie sub forma literei “T”, ce distribuie activitatile cotidiene, pe fiecare zona functionala. Ca sustinere a directiilor dominante, arhitectii au integrat doi pereti masivi de piatra, ce marcheaza principalele functiuni, dormit si living. Tehnologia prin care au fost construiti acesti pereti, a venit din Portugalia, impreuna cu pietrarul care i-a ridicat. Peretii de piatra izoleaza casa, intimizand activitatile ce se desfasoara, in raport cu intrarea principala. Spatiile interioare se deschid generos, prin pereti de sticla, catre livada din plan indepartat, piscina si curtea privata, opusa intrarii.

Tratarea peisagera a curtii este una simplista, cu peluza verde si insertii locale de lespezi de piatra, ce se transforma in bancute, datorita declivitatii terenului. Pentru pastrarea unitatii imaginii, arhitectii au optat pentru folosirea aceluiasi tip de piatra, atat pe casa cat si in curte, un granit gri-bej local.

 


 

 

 

Via: arstudio.co.il

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *